adresa:Via Laurentina, 473, Roma |
Numele bisericii vine de la o vedenie a Sfântului Bernardo di Chiaravalle pe care acesta a avut-o în anul 1138, în timpul celebrării liturghiei. El a contemplat atunci o scară lungă, pe care sufletele urcau din purgatoriu la cer. Biserica a fost construită pe locul în care au fost îngropaţi Sfântul Zenon împreună cu cei 10203 tovarăşi ai săi, legionari martirizaţi în timpul lui Diocleţian în anul 298. Edificiul actual a fost construit în anul 1583 de Giacomo della Porta la cererea cardinalului Alessandro Franese.
Acest locaş a servit nevoilor românilor din Italia, care au celebrat aici un timp, cu voia conducerii abaţiei, liturghia ortodoxă. De aceea înăuntru puteţi admira un iconostas bizantin pictat de Sorin Dumitrescu. O icoană inedită a Bunei Vestiri o arată pe Sfânta Fecioară în momentul în care a aflat vestea Întrupării. Prima atitudine, în care ascultă vocea Arhanghelului Gavriil, a doua în care se teme de uriaşa responsabilitate şi cea de a treia în care acceptă smerită.
Primul lucru care te atrage la mânăstire este lunga alee de până la intrarea în incintă. Zidurile bătrâne te poartă cu gândul la o vilă a anticilor patricieni. Intrarea, impozantă, masivă, este ceea ce rămas dintr-o mai veche biserică închinată Sfântului Ioan Botezătorul.