Pantheonul este cladirea romana antica cea mai bine conservata si, dupa aprox. 2000 de ani, ramane cladirea cu domul cel mai mare care a ramas intact, nu a fost refacut sau modificat.
| Adresa: Piazza della Rotonda |
Arheologii considera ca Pantheonul care a rezistat pana astazi ar fi de fapt opera lui Apollodor din Damasc, arhitectul Imparatului Traian. Imparatul Hadrian doar a completat lucrarea acestuia in jurul anului 126 e.n., nerevendicandu-si niciodata construirea cladirii, pastrand chiar si vechea inscriptie: (Marcus Agrippa, Lucii filius, consul tertium fecit= "Marcus Agrippa, fiul lui Lucius, Consul pentru a III-a oara, a construit aceasta").
In anul 609 e.n., cladirea intra in stapanirea Papei Bonifaciu al IV-lea, care o converteste intr-o biserica crestina dedicata Sfintei Maria a Martirilor, Santa Maria dei Martiri, iar Pantheonul va capata acum, datorita formei sale, si numele "Santa Maria Rotonda". Mai tarziu, Papa Urban VIII (1623-1644) va ordona ca tavanul din bronz de la intrarea in Pantheon sa fie topit si sa se faca din el tunuri pentru apararea Castelului Sant'Angelo. Incepand cu perioada Renasterii, Pantheonul a fost folosit drept cavou. Printre cei ingropati aici se afla pictorii Rafael si Annibale Carracci, compozitorul Arcangelo Corelli, dar si doi regi ai Italiei: Vittorio Emanuele II si Umberto I.
Arhitectura Pantheonului impresioneaza nu doar prin vechime si rezistenta, dar si prin ingeniozitatea solutiilor alese. Acel oculus central este in asa fel calculat incat inaltimea pana la el este egala cu diametrul cercului interior: 43,3 m, astfel incat intregul interior ar incapea exact intr-un cub. Singurele surse de lumina sunt oculusul si intrarea. De-a lungul zilei, lumina venita prin oculus se misca intr-un cerc, dar in sens invers ceasurilor solare. Tot pe aici se realizeaza ventilatia si racirea. Atunci cand ploua, apa cazuta este preluata de un sistem de scurgere aflat sub podea.
Pantheonul este folosit si in ziua de astazi pe post de biserica crestina. Aici se sarbatoresc zilele importante in Catolicism, dar se oficiaza si nunti.